32 de ani sau “Mami de ce nu se vede că e ziua ta?”

Prima zi de naștere din ultimii patru ani calmă și fără alergătură. Și prima zi de nastrere când nu mi-am făcut planuri uragan pentru a sarbaori această zi, în care să încerc să recuperez toate ieșirile în oraș și distracțiile “pierdute” din ultimii ani.

Cum a fost ziua de naștere când copiii aveau mai puțin de un an? A venit cea mai bună prietenă a mea tocmai din America și am sărbătorit împreună. A fost frumos, dar copiii erau mici și răciți puțin, eu obosită și nedormită. Mi-ar fi plăcut să petrecem mult mai mult timp împreună și să am mai multă energie pentru ea. A doua? A venit sora mea să stea cu copiii ca eu cu soțul să ieșim împreună. Dar copiii erau iarăși răciți așa că prea mult in oraș nu am putut sta. A treia? A treia am sărbătorit-o la 12 noaptea la “100 de beri” in Centrul Vechi cu o bere românească artizanală foarte bună. Era sora mea pe la noi și acum mi-o aduc aminte cum am găsit-o a doua zi dimineața mahmură umflând baloane cu micul dejun pe foc. Era drăguță imaginea. Dar Anisia făcuse febră in acea zi, așa că distracția nu a fost mare.

În fiecare an am încercat să fac ceva extraordinar, ceva ieșit din comun, ceva memorabil. Memorabile până la urmă au ieșit, dar a fost mult prea multă energie îndreptată în acea direcție și cumva neglijați prea mult copiii. Așa că anul acesta am hotărât să nu planific nimic și să încerc să mă bucur cât mai mult de această zi alături de familie indiferent de cum va trece. Tata m-a anunțat în ultima clipă că va ajunge să sărbătorească cu noi. Perfect!

Pe 26 seara David a făcut febră. Nu știu cum se nimerește în fiecare an unul din copii să facă febra anume de ziua mea sau cu o zi înainte. La David a fost prima răceală din ultimele luni și anii trecuți parcă la fel a fost. Cred că perioada e de vină, circulă multe viroze, nu e nici cald nici frig. La 12 noaptea țînându-l pe David în brațe pe pat cu termometrul in mâna am acceptat paharul de șampanie și m-am bucurat cât am putut de moment.

Dimineața a ajuns tata, iar ziua a fost destul de inistita. Fără agitație, fără alergătură, fără artificii. În oraș nu am putut ieși fiindcă lui David îi tot reapărea febra. Iar seara Anisia s-a uitat la mine și m-a întreabat:

-Mami, azi sigur e ziua ta?

-Da, de ce?

-Păi de ce nu se vede?

-Păi acum ar trebui să se vadă?

-Să fie frumoooos, cu tooorrttt și …. să fie frumos! La tine de ce nu e frumos de ziua ta?

M-a blocat… E o zi foarte frumoasă, pentru mine cel puțin, dar cum să-i explic Anisiei?

-Anisia, dar eu chiar mă bucur și mă simt bine că sunt alături de voi și că suntem liniștiți și împreună cu toții.

-Da, mama, dar unde e tortuuull și lumanaaaarile?

Atunci m-am uitat la soț și l-am rugat să dăm o fugă până în oraș să cumpărăm un tortuleț mic și lumânări. Anii trecuți am avut torturi mari și frumoase, cu inscripții și albinuțe. Anul acesta nu am mai vrut, dar am omis faptul că deja nu mai e doar pentru mine sărbătoarea, e și pentru copii. Promit anul viitor să nu uit asta și să facem o sărbătoare de care să ne bucurăm cu toții. În continuare fără prea multă agitație, la fel ca anul acesta, dar pe placul tuturor. Fiindcă suntem o familie și e așa frumos când toată lumea sărbătorește.