Copilu tău competent, o carte care m-a ajutat în primul rând pe mine

Atunci când ei în mână o carte despre eductia copiilor te gândești oare că e o carte care te poate ajuta în primul rând pe tine? Că îți poate îmbunătăți relația pe care o ai cu tine însuți și abia după cea cu copiii tăi? Eu recunosc că nu am stat niciodată să mă gândesc la asta, până când am citit prima carte bună de parenting. Și…  Din acel moment din fiecare carte citită am învățat câte ceva pentru și despre mine, am pornit spre un dialog cu mine despre copilăria mea și influența ei asupra a ceea ce trăiesc astăzi. În ultimul timp prietenii mei când mă întreabă ce fac aud din ce în ce mai des răspunsul: “Fac terapie cu mine cititnd cărți de parenting.

Însă nicio carte citită până acum nu a avut un impact atât de mare asupra mea cum a avut cartea “Copilul tău competent”. Erau zile când puneam cartea și stăteam clipe lungi eu cu mine, mă gândeam la mine, la copilăria mea, la cum s-a transpus în viața de părinte.

Cartea e complexă și conține teorie cu exemple concrete, e foarte utilă pentru un proaspăt părinte și nu numai. Aș recomandă-o chiar și celor care nu au copii. Pe mine m-a ajutat și o să va povestesc puțin despre capitolele care au avut cel mai mare impact asupra mea.

  • Copiii coopereaza

Este esențial pentru un părinte să știe asta. Nu glumesc, este esențial să înțelegi că un copil cooperează din primele clipe de viață.  Da, da!! Absolut toți copiii cooperează, și e mare păcat dacă părintele nu știe asta.

Un exemplu foarte clar este atunci când copilul începe să plângă atunci când mama lui îl lasă la creșă/grădiniță, iar cu un alt membru al familiei e liniștit și intră bucuros în sala. Explicația este că un copil simte dacă mama nu e pregătită să se despartă de el și își face numeroase griji. Plângând el încearcă să îi spună: “Dragă mamă, e o problemă și simt asta. Ar trebuie să o rezolvi, mă bazez pe tine.”

Cartea explică foarte clar și accesibil felul cum cooperează copiii și motivul de ce o fac. Toți copiii își iubesc părinții și vor din tot sufletul să îi ajute. Ei o fac cum cred ei că e cel mai bine pentru părinții lor, doar că uneori e destul de greu să descifrezi ce vor să zică, mai ales dacă tot auzi de la oamenii din jur că un copil e egoist, alintat și manipulator. E mult mai ușor să dai vina pe copil decât să încerci să-l înțelegi.

După patruzeci de ani de cercetări intense asupra famililor și două decenii de cercetări profunde asupra relației timpurii între mamă și copil, am aflat că în reaitiate este invers. De fapt, când trebuie să aleagă între a-și păstra integritatea și a coopera – iar asta li se întâmplă, ca și adulților, de o mulțime de ori pe zi, copiii aleg cooperarea în nouă cazuri din zece. Așadar copii nu au nevoie de adulți să-i învețe să coopereze, au nevoie de adulți să-i învețe cum să fie independenți când interacționează cu alții” Jesper Juul

  • Integritatea unui copil

Acest capitol e strâns legat de capitolul despre cooperarea copilului. Aici explicația va fi mai personală fiindcă acest capitol m-a dus înapoi în copilăria mea și a surorii mele. Înainte să va povestesc despre ce impact a avut cartea asupra mea o să fac o paranteză și o să va zic puțin despre cum am crescut eu.

Pentru părinții noștri eu și sora mea am fost și suntem mereu pe primul loc. Au făcut tot ce le-a stat în putere și chiar mai mult pentru ca mie și surorii mele să nu ne lipsească nimic. Eu, din ce am înțeles de la părinții mei, am crescut un copil rebel și neascultator până pe la vârsta de șapte ani, pe când sora mea făcuse un an. După am devenit mult mai cuminte, iar de la vârsta de aproximativ zece ani nu am avut mai deloc certuri sau conflicte cu părinții.

Dacă mă gândesc bine nici nu prea aveam de ce. Am învățat foarte bine, am fost printre primele în clasă, participam la olimpiade, dansam, pictam, nu prea ieșeam la întâlniri, stăteam des închisă în camera mea și citeam mult. Cu sora mea a fost exact invers. A fost un copil foarte cuminte, învăța repede și bine totul, se adapta în orice situații noi. Asculta de părinți și rareori aveau vre-o ceartă cu ea. Însă pe când ea avea vârsta de nouă ani totul a început să se schimbe. A început să învețe mai rău, se certa des cu părinții, iar ei erau mereu îngrijorați și supărați pe ea. Eu nu prea înțelegeam de ce se ceartă atâta. Relația dintre mine și sora mea odată cu trecerea timpului devenea din ce în ce mai strânsă și frumoasă. Însă fiind în perioada adolescenței târzii nu stăteam să mă gândesc prea mult la asta, îmi trăiam și savuram viața pe cât puteam.

Eu, în schimb, nu am avut ce să le reproșez părinților, eram încântată de relația pe care o aveam cu ei, de cum discutam și ne susțineam reciproc. La o discuție cu prietenii despre familie povesteam la toată lumea ce familie minunată am, cât de bine ne înțelegem și ce faini sunt. Și eram sută la sută sinceră. În mintea mea avusesem o copilărie perfectă!

Însă… Din momentul în care am născut multe lucruri s-au schimbat în mintea mea.. Brusc am început să îmi amintesc momente din copilărie care nu îmi plăceau, momente în care nu mă înțelegeam deloc cu părinții, perioade în care ne certam des, plângeam, fugeam în camera mea și îmi doream să nu mai ies de acolo. De unde toate astea?! De ce le-am uitat și mi le amintesc abia acum?! Mă simțeam confuză, pierdută și foarte vinovată. De parcă pământul de sub picioare, care era atât de stabil brusc a început să se miște în continuu, iar asta mă făcea să nu mai înțeleg unde mă aflu. Am încercat să vorbesc cu părinții, dar neștiind cum să pun corect problema părea că ii învinuiesc și ii critic pentru felul cum m-au crescut. Ei la rândul lor rămâneau suprinși și supărați, iar asta îmi făcea și mai mult rău..

Cu ce m-a ajutat cartea? Am cam înțeles ce s-a întâmplat cu mine și mi-am dat seama că e abia începutul vindecării. Să vă explic. Fiind copil rebel și neasculatator am fost destul de des criticată și “învățată” să mă “port frumos”pentru ca părinții să nu roșească mereu pentru mine. Destul de des după ieșirile la plimbare, în oraș, în vizită la cineva mama stătea mult cu mine și îmi explica că trebuie să fiu cuminte, să ascult de ei, să nu îi fac de rușine, dar nu prea avea efect. Eu tot rebelă rămâneam. Inclusiv pentru bunici eram cea mai rebelă dintre nepoți, dar pe ei asta nu îi deranja atât de mult. Perioada în care s-a născut sora mea, era o perioadă dificilă pentru familia noastră. Părinții mei erau în mijlocul construcției unei case mari. Toți banii pe care ii aveau puși deoparte se devalorizase, salariile lor de medic și avocat au scăzut atât de mult, încât abia ne ajungea pentru mâncare. Ambii au trebuit să își mai găsească un job pentru ca să putem face față. Prima oară când au lăsat-o pe sora mea cu mine pentru câteva ore a fost când eu aveam șapte ani, iar ea nici un an.

Din ce îmi dau eu seama cam pe atunci am început să renunț la integritatea mea în favoarea părinților. Realizam cât de greu e pentru ei și devenisem copilul cuminte de care aveau nevoie. Dacă până atunci mă opuneam criticii și prin tot comportamentul meu le aratam că nu e în regulă, atunci am acceptat-o. Ce la rândul lor au înțeles părinții? Că în sfârșit a dat roade eductia lor. Și așa a început totul. Când părinții considerau că nu fac bine, mă criticau, iar eu la rândul meu făceam tot posibilul să ii mulțumesc. Mai existau certuri și conflicte, dar erau rare. Stăteam mult fie cu sora mea, fie făcându-mi temele, fie mergeam la dansuri sau altundeva. Mereu era ceva de făcut. Eram copilul model, însă, totul ce făceam era ca să le placă părinților, să fie mândri de mine.

Și ei chiar erau fără să își dea seama ce se petrece de fapt. Am învățat bine mereu, am făcut o facultate grea întrând la buget, mi-am găsit un job bine plătit imediat după ce mi-am terminat facultatea. Primele conflicte de interese au apărut foarte târziu, cam cu un an înainte să vină copiii în viață noastră. Atunci în relația noastră atât de făină (și acum e) au început să apară conflicte. Pe de o parte sufeream enorm că părinții nu sunt mulțumiți de mine fiincă învățasem să trăiesc prin ochii lor. Dacă erau mulțumiți și mândri de mine, totul era perfect, dacă nu.. nu prea au fost situații de genul de când aveam șapte ani. Nu știam cum să acționez și reacționez. Pe altă parte au început să vină amintirile din copilărie pe care le închisesem bine intr-o cameră din sufletul meu, cheia am ascuns-o bine, iar ea brusc s-a găsit.

Însă pe atunci nu realizam că e abia începutul, odată cu venirea copiilor totul s-a accentuat. Brusc am început să îmi amintesc tot, absolut tot ce nu mi-a convenit în copilărie. Și cum eu de felul meu sunt o peroană extrovertă, le povesteam totul părinților. Va puteți imagina ce lovitură era pentru ei? Ei care au făcut mai mult decât le era lor în putință pentru că mie și surorii mele să ne fie bine. Iar eu înțelegeam asta, dar nu mă puteam controla. Era prea mult pentru mine în acel momentul. Viață cu doi copii mici, totul nou și necunoscut, iar cireașa de pe tort erau amintirile, multe, neplăcute, nedorite și neașteptate.

Cum le-am făcut față? Nicicum… M-am consumat enorm și le-am făcut capul calendar la toți cei care m-au înconjurat. Cred că un psiholog m-ar fi ajutat cel mai bine, dar când? Nu aveam timp nici să merg la baie. Am s-o fac însă, e spre bine meu și al familiei mele. Și aici mă refer la toți, părinți, soră, copii… Acum apare întrebarea:

Ce am învățat și cu ce m-a putut ajuta cartea?

În primul rând mi-am dat seama de ce m-au lovit amintirile anume atunci. Dacă până să devii părinte nu îți rezolvi o astfel de problemă interioară, mai ales care vine din copilărie, o faci în momentul în care devii. Totul se întâmplă din cauza dorinței de a fi un părinte mai bun. În subconștientul tău știi că ceva nu e în regulă și că trebuie fixat pentru a nu da mai departe. În carte veți găsi totul explicat foarte detaliat, pe mine m-a ajutat mult să încetez să mă învinuiesc pentru gândurile mele. Intențiile mele de fapt erau unele pozitive.

În al doilea rând am înțeles DE UNDE veneau acele gânduri și să îmi dau seama că nu e nimeni vinovat și nimic nu a fost făcut cu rea intenție. Important este ca problema să fie rezolvată.

În al treilea rând mi-am dat seama ce s-a întâmplat cu sora mea și DE CE ea și părinții se certau atât de des. Ea, prin tot comportamentul și certurile cu părinții încerca să le spună că metoda pe care o folosesc e greșită, însă ei nu înțelegeau. Am tot auzit de la ei fraza : “Cu tine a fost atât de ușor, nu înțeleg de ce nu reușim să găsim limbă comună cu sora ta?”. În timp ce ea era singura persoană care proceda corect.

Atunci când e o situație asemănătoare cu cea a familiei noastre copilul fie renunta la integritate și devine copilul pe care vor să-l vadă părinții, cu care e mult mai comod, dar care în viitor va trebui să își rezolve problemele de integritate (cazul meu), fie luptă și prin comportamentul agresiv transmite un mesaj clar părinților: “E greșit ceea ce faceți!” (cazul surorii mele), dar urmările nici aici nu sunt unele pozitive dacă părinții nu știu să interpreteze mesajul. Pe când au început certurile cu sora mea casa era construită, părinții câștigau destul de bine, probleme vizibile nu erau. Așa că ea a ales să lupte. Dacă părinții ar fi înțeles-o, multe situații neplăcute, traume și conflicte ar fi fost evitate. Dar, pe atunci nu exista accesul la informație pe care îl avem noi acum, iar educația cu blândețe nu era un termen des întâlnit. Ei ne-au crescut făcând chiar mai mult decât le stătea in putință, iar acesta e un lucru mare.

Noi însă în ziua de azi avem acces la toate informațiile de care avem nevoie. E păcât să nu profităm de asta și să facem tot ce ne stă în putință pentru ca copiii noștri să fie și să crească niște persoane integre, sigure, cu încredere în forțele proprii și cu cât mai multe șanse la un viitor fericit. Dacă nu ați făcut-o până acum, eu zic să începeți cu cartea “Părinte conștient”!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s