MOTHERHOOD

Cum te cheamă? Câți ani ai?

Mi-am adus aminte despre acest paragraf când Anisia și David, destul de sociabili și relaxați de felul lor în preajma adulților și în general, în majoritatea cazurilor când adulții începeau să vorbească cu ei în parc și să le adreseze întrebări, nu le răspundeau. Același lucru am observat când mergeam la control la doctor. Dacă era un doctor mai sociabil, care se introducea, le vorbea frumos și glumea înainte să îi întrebe ceva, îi răspundeau la întrebări. Dacă imediat ce intrau pe ușa îi întreba cum îi cheamă sau ce îi doare, nu răspundeau.

Una din primele și cele mai bune cărți de parenting citite de mine până acum a fost “Cum iubești un copil. Dreptul copilului la respect” scrisă de Janusz Korczak. Mi-a plăcut atât de mult încât am început să caut și cercetez tot ce a scris autorul. Am citit biografia lui și m-a impresionat profund. M-a pus pe gânduri cartea, mi-a dat mult de analizat.

A fost citită în rusă, am comandat-o tocmai din Moscova, fiindcă acum trei ani în altă parte nu am putut-o găsi. Țineam să o citesc neapărat în momentul în care voi deveni mamă, știam că este una dintre cele mai apreciate și respectate cărți despre parenting din toate timpurile, este numită chiar “Biblia Părintelui”. În română nu am găsit cartea de vânzare și nici măcar un audiobook disponibil. Știu că le-am povestit la prieteni despre ea, cât de mult îmi place și au încercat să o găsească măcar în limba engleză, dar nu au reușit. Dacă știți unde se poate găsi, va rog să îmi scrieți în comentarii. Înainte să scriu acest articol am căutat-o iar si am găsit-o disponibilă la Librăria Online. Am comandat-o si speeeer să-mi vină, să nu fie o greșeală pe site. O să va scriu în updates dacă o primesc.

Acest articol însă nu este despre carte. Despre ce am învățat din ea vă voi scrie în curând alt articol, fiindcă intenționez să o recitesc. Dacă îmi ajunge comanda, am s-o recitesc în română. Acest articol însă este despre unul din paragrafele care mi-a rămas întipărit în minte. L-am citit când copiii aveau doar câteva luni și mi-a fost greu să-l înțeleg pe deplin. L-am înțeles abia acum, perioada în care copiii au trei ani. Paragraful sună cam așa:

Într-o zi am trecut pe lângă un copil pe care l-am salutat și l-am întrebat cum îl cheamă. El s-a uitat la mine și nu mi-a răspuns nimic. După am auzit dialogul dintre el și mama lui.

-De ce nu i-ai răspuns domnului?

-Cum să îi răspund, doar nu-l cunosc deloc?

Atunci mi-am dat seama că așa este, eram un străin pentru copil. De ce mi-ar răspunde, doar fiindcă sunt un adult? Mie dacă o persoană străină mi-ar adresa astfel de întrebări fără să se prezinte și să aibă o introducere, i-aș răspunde? Nu! Sau cel puțin nu ceea ce se așteaptă să audă!

Mi-am adus aminte despre acest paragraf când Anisia și David, destul de sociabili și relaxați de felul lor în preajma adulților și în general, în majoritatea cazurilor când adulții începeau să vorbească cu ei în parc și să le adreseze întrebări, nu le răspundeau. Același lucru l-am observat și când mergeam la control la doctor. Dacă era un doctor mai sociabil, care se introducea, le vorbea frumos și glumea înainte să îi întrebe ceva, îi răspundeau la întrebări. Dacă imediat ce intrau pe ușa îi întreba cum îi cheamă sau ce îi doare, nu răspundeau.

Ce am ales să fac eu ca părinte în astfel de situații? Nu insist copilul să răspundă. Nu încep cu: “Hai, zi-i cum te cheamă, că doar știi foarte bine! Haide, spune-i doamnei/domnului câți ani ai!”. Recunosc, mi-ar plăcea să vadă toată lumea că copiii mei știu să răspundă câți ani au și chiar mult mai mult de atât și nu aș vrea ca cineva să creadă că ei nu răspund fiindcă nu știu și nu i-am învățat. Fiindcă, după privirea pierdută a adultului, la asta pare că se gândește. Nimănui nu ii trece prin cap că un copil pur și simplu alege să nu răspundă din diverse motive.

Dar aleg să o las așa. Zâmbesc politicos și cam atât. Dacă persoana tot insistă și insistă, răspund eu la întrebare că să-i scap pe copii. Fiindcă Anisia sau David, dacă au hotărât să nu răspundă, nu își vor schimba hotărârea. Mi-a trecut prin cap să le explic adulților că nu au primit un răspuns fiindcă copilul nu îi cunoaște deloc și nu se simte confortabil să între în discuții, dar încă nu mă simt pregătită și nu știu cum ar reacționa lumea. Momentan prefer să zâmbesc politicos și eventual să răspund în locul copiilor…

Dar tu cum procedezi? Ce părere ai despre cele scrise mai sus?

Sursă foto -Pixabay

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s