MOTHERHOOD

Plecarea soțului meu pentru două săptămâni din țară. Peripețiile au început din prima zi

Totul părea planificat mai bine decât ne-am fi imaginat. Însă nu a fost să fie așa! Uneori îmi trece prin cap că părinții de gemeni au o lista de încercări pe care trebuie să le treacă pe parcursul vieții. Și cu cât mai repede, cu atât mai bine!

Din momentul în care s-au născut copiii ne-au avut mai mereu pe amândoi alături, pe mine și pe soțul meu. Am făcut față greutăților împreună, cot la cot, împărțind sarcinile pe cât a fost posibil la egal. Copiii s-au obișnuit să ne aibă pe amândoi alături, iar atunci când unul dintre noi pleacă pentru mai mult de o zi, reacționează destul de sensibil, iar faptul că eu și soțul dormim cu câte unul dintre copii în pat, face acest proces și mai dificil. Din acest motiv, atunci când am aflat că soțul meu trebuie să plece din țară, de două ori în decursul a două săptămâni, am fost destul de îngrijorați amândoi.

Pentru a avea cât mai puține peripeții în aceste două săptămâni am pus țara la cale cât am putut noi de bine. Ne-am tot gândit ce putem face pentru ca copiii să aibă cât mai puțin de suferit, dar până la urmă lucrurile păreau că se rezolva de la sine. În prima săptămâna și-a planificat sora mea, Doina, să vină pe la noi tocmai din Moscova. Ce fain, am zis! Se pricepe foarte bine la copii, iar Anisia și David o adoră! Am început să îi povestim lui David că va dormi pentru câteva zile cu Doina și părea că ii place ideea. După rămâneam o noapte singură cu ei, dar nu era mare lucru, venea soțul a doua zi și mă refăceam. Următoarea săptămâna am tot sperat că totuși va reuși mama să rezolve cu serviciul și va veni, iar dacă nu, mă voi reface cu somnul atunci când copiii vor fi la grădiniță.

Totul părea planificat mai bine decât ne-am fi imaginat. Însă nu a fost să fie așa! Uneori îmi trece prin cap că părinții de gemeni au o lista de încercări pe care trebuie să le treacă pe parcursul vieții. Și cu cât mai repede, cu atât mai bine!

Dimineața soțul și-a luat zborul, iar după-amiază Doina zăcea în pat cu o viroză nasoală transmiaă cel mai probabil de copii de la grădiniță. Și nu una obișnuită, ci una cu vărsături, febra, dureri de oase și amețeli. Așa că seara, alergând de la copii la Doina, mă gândeam că ar fi fain să fie undeva o camera ascunsă care să ne filmeze, iar după ce trece toată nebunia să ne uităm cu toții și să radem.

Într-un final am reușit să îi adorm pe copii, cu chin și vai, pe la 23:00 în loc de ora obișnuită 21:00. Doinei i se făcea din ce în ce mai rău. Așa că pe la miezul nopții am sunat la salvare și după… da-i și așteaptă. O ora, două, trei… Când sunam mi se spunea că în cinci minute ajung, mai că sunt la ușa. Într-un final au venit și i-au administrat o injecție care i-a oprit vărsăturile și i-au lăsat niște pastile pentru a doua zi. Doina, extenuată, a adormit pe la un patru, iar eu după ce am mai alergat puțin de la un copil la altul, am ațipit spre dimineață. La șapte eram in picioare pentru a-i pregăti pe somnoroși pentru grădiniță, iar după să alerg prin oraș ca să rezolv câte ceva….

Doina a mai stat (zăcut) o zi și după a plecat, iar eu am rămas cu Anisia și David care m-au ținut trează toate nopțile. Sâmbătă când a aterizat soțul meu simțeam că mă doare carnea de oboseală. Am avut o zi să mă refac, iar luni când trebuia să plece soțul iar, David s-a îmbolnăvit și a rămas acasă. Așa că opțiunea refacerii somnului pe parcursul zilei s-a evaporat. Ziua stăteam cu David având grijă de el, iar noaptea alergam de la un copil la altul. Nu știu cum am rezistat, trăiască cafeaua și energia de mama care e mereu cu tine și îți dă forțe atunci când ai impresia că rămâi fără.

Joi când a apărut soțul acasă, nu se putea înțelege cu mine. Mă simțeam atât de obosită în primul rând psihic, încât aveam impresia că nici măcar o sticlă de tărie nu are cum să mă relaxeze. Mi-a luat câteva zile să mă refac, dar mi-am revenit, pentru a face față, cel mai probabil, noilor provocări.

Acum când mă uit în urmă dintr-o parte parcă nu mai e totul atât de…. apocaliptic. În acele zile însă simțeam că nu o mai scot la capăt. Probabil așa e și în viață. Uneori trecem prin momente și situații încurcate și foarte dificile, care par fără soluții, dar și ele sunt temporare, iar atunci când trec, soarele strălucește plin de optimism și oportunități!

 
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s