LOOKS

Tu când ai ajutat ultima oară un om al străzii?

Tocmai se terminase workshopul organizat de Parenting Ads: “Monetizarea blogului”. A fost o întâlnire foarte mișto. Ioana de la “Prințesă Urbană” ne-a vorbit despre valori, faptul că nu banii sunt pe primul loc. Mi-a plăcut mult si m-a inspirat. Cum copiii erau încă la grădi, am hotărât să mă plimb puțin. Am zărit o covrigarie și cum nu am apucat să mănânc nimic în acea zi, am hotărât să îmi iau unul. Plimbatul și admiratul orașului cu un conrig in mâna mereu îmi aduce aminte de perioada facultatiii, o perioada deosebită din viață mea…

M-am așezat la coadă. În fața mea erau încă trei oameni. Lângă stătea un cerșetor și tot se ruga să i se cumpere ceva, destul de neclar, dar politicos. Nimeni însă nu îl băga în seamă. Când a venit rândul meu, nu mai era nimeni în spate. Domnul cerșetor, crezând că nici de la mine nu va obține ceva, a hotărât să plece.
– Așteptați puțin, va rog!
A așteptat. I-am luat ce mi-am luat și mie, doi covrigi sărați cu umplutură. Când i-am dat punguța, mi-a mulțumit pe cât a putut de frumos. L-am analizat pe furiș după, se uita la pungă, nu știa pe care să-l mannce primul… Uitându-mă la el mi-a revenit o amintire de acum cinci ani.
Așteptam la coadă să îmi cumpăr covrigi. Soțul meu stătea într-o parte, fiind destul de aglomerat. Coada fiind lungă, picasem pe gânduri. Nici nu mi-am dat seama când mi-a venit rândul.
– Doi covrigi , vă rog!
Încă eram în lumea mea. M-a scos din ea soțul:
– Ia-i un convrig băiatului!

Ia-i un convrig băiatului! Abia atunci observasem un băiețel de vre-o șapte ani care stătea lângă și tot cerea să i se cumpere ceva de mâncare. Nimeni nu îl băga în seama, eu nu am fost excepția. Surprinsă că nu îl observasem i-am luat doi covrigi, unul dulce și unul sărat. Și… m-a trezit de-a binelea fericirea pe chipul lui. A început să manace imediat și s-a făcut nevăzut în câteva clipe. Oare de cât timp aștepta?

Dar eu? Eram pieduta și contrariată… Cum de nu l-am observat? De ce i-am luat doar doi covrigi? Îmi venea să-i cumpăr încă zece și să alerg după el, dar dispăruse.

Acea întâmplare m-a marcat. Cât de neglijență am devenit în aglomerația de zi cu zi a orașului? Câte persoane într-o situație asemănătoare nu am observat? Am hotărât să fac tot posibilul să nu se mai repete…

Țin minte o doamna in vârstă care stătea lângă o patiserie, era o seară friguroasă de iarnă. La fel, nimeni nu o observă, iar ea stătea cuminte și nu zicea nimic. Soțul meu i-a luat un pateu cald cu brânză dulce și un ceai fierbinte. A început să mănânce pe loc, foarte repede, iar ceaiul îl ținea ca pe un lucru foarte prețios. Era o imagine cu un impact atât de mare, încât nu cred că o s-o uit vreodată…

Un alt lucru învățat de la soțul meu. Atunci când vede o familie de cerșetori cu copii mici, le face un pachețel dintr-un supermarket din apropiere. O pâine, șuncă feliată, cașcaval, un pate, un lapte bătut. Ar trebui să vedeți fericirea de pe chipul lor când încep să desfacă pachețelul!

Atunci când nu duci lipsă, nu te gândești la cei care duc…. Iar dacă este vorba de copii? Haideți să îi ajutăm pe cei din jur! Uneori efortul e minim, însă ajutorul oferit e de neprețuit!

Dar tu ai avut o experiență asemănătoare? Poate vii cu o altă idee cum am putea ajuta un om al străzii?

Sursa Foto – Pixabay

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s