MOTHERHOOD

Prima noastră drumeție cu copiii pe munte sau cum am reușit să fugim de urs

Dor de munte.

De dinainte să rămân însărcinată, de când l-am descoperit, m-am îndrăgostit de munte. Și cu muntele nu e ușor. Pentru că cu cât îl descoperi mai mult, cu atât te atrage și are să-ți placă și mai mult. De fiecare dată, în drumețiile noastre spre vârfuri, trezea acea plăcere deosebită prin contopirea cu natura și liniștea ei . Apoi, după ce am rămas însărcinată, am mai mers de câteva ori, bucurându-ne parcă de energia pe care ne-o împărtășea. După ce am născut, n-am mai ajuns PE munte, ajungând doar LA munte.

Și iată că după ceva vreme, după aproape 3 ani, am revenit PE munte. După săptămâna petrecută la mare, ne-am zis noi că ar fi bine să continuăm atmosfera de vacanță. Și sunt convinsă că schimbul aerului de la mare cu cel de munte, ne este benefic, mai ales copiilor. Așa că am hotărât să facem o zi de drumeție. Pentru revenire , ne-am gândit că ar fi suficient cât să vedem cum merge drumeția alături de 2 copii de nici 3 anișori. Ca locație am ales munții Bucegi, cu un traseu de familie: Gura Diham – Poiana Izvoarelor – Cabana Diham – Gura Diham. A fost printe primele drumeții făcute de mine, pe când eram încă începătoare și am zis că e potrivit pentru o primă încercare cu copiii.

Și iată-ne porniți pe traseu.

Copiii, spre surprinderea noastră, au reacționat extraodinar de bine. Au urcat destul de mult singurei, ținuți de mânuța. Normal, i-am ținut și în brațe, dar mult mai puțin comparativ cu cât au mers singurei. Ajunși la Poiana Izvoarelor, cu o priveliște spre Costila, Colții Morarului și valea Prahovei, ne-am așezat la masă. Copiii, fiind cald, i-am lăsat să alerge puțin desculți prin iarbă. După masa de prânz, fiind obosiți deja, au adormit în marsupiu. Ce-i drept, nu mult, fiind treziți de lătratul câinilor de la cabană. Dormind puțin, au făcut scandal – foarte puțin aș zice – și au mâncat din nou, pe iarba din fața cabanei Diham, destul de bine. La întoarcere, au admirat o stână, vacile, caii și alte animăluțe pe care in mod normal nu le întâlnesc in București (nu?). Au scormonit mai toate izvoarele întâlnite. Totul bine și frumos. Interesant și plăcut a fost să constat că, atât eu cât și soțul, am păstrat puțin din formă fizică de odinioară. Și la asta nu mă așteptăm. Ne-am bucurat de munte, aer, priveliște și joacă, fiind deja convinși că e o vacanță de succes. Până când…

Ne rămăseseră aproximativ  20 de minute de coborât până să ajungem înapoi la Gura Diham. Eram pe înserate deja. Fiind înainte de ultimele jaloane de traseu, am zis să ne așezăm să mâncăm ceva rapid. Oprirea inițială am făcut-o lângă un cuib de viespi, așa că ne-am mutat vreo 10m mai la vale. Între două guri de mâncare și trei de povestit despre cum a trecut ziua, am făcut și loc de trecere celorlalte grupuri de turiști care coborau.

Și hai să-i dăm bice, că mai avem puțin!

Soțul a luat-o înainte, cu David pe umeri. După vreo 5 min de mers, în dreptul unui copac căzut de-a curmezișul potecii, s-a oprit, ne-a așteptat și ne-am regrupat cu toții. Copiii văzând oportunitatea jocului – “eu vleau să șal pete, și eu vleau, mai vleau o dată, încă mai vleau, vleau și eu ial”. Am convins-o pe Anisia să plecăm, dar David nu a mai vrut, s-a oprit. Atunci, prietenul nostru a făcut o glumă: ” Hai că noi mergem, să-l saluți pe urs din partea noastră!”. La care eu îi zic: ” Să știi că lui nu ii este frică de urși, lupi și alte animale. Maxim o să-i zică salut. Niciodată nu l-am speriat cu asta așa că…”

Soțul îl ia în brațe, dând să plecăm, se întoarce spre potecă și…

” UITE URSUL! ”

La zece metri pe potecă, a apărut ursul. El ne-a văzut, noi l-am văzut, am înghețat cu toții. Eram un grup de 5 adulți și 2 copii, destul de mare aș zice, și ne-am întors cu toții încet, încet, fără să arătăm mare grabă sau să părem agresivi. După vreo zece metri am grăbit pasul, punând 20-25 de m între noi și el. Spre marea noastră surprindere ne-a urmărit, și nu doar asta…la un moment dat a alergat după noi. Deci nu era situația aceea când tu vezi ursul, el te vede pe tine și fiecare își vede de treaba lui. Era nervos, țînând tot timpul botul în jos, urechile ridicate și pufăind parcă. Spre norocul nostru, undeva în stânga potecii era o insula din pietre, rădăcini și resturi de copaci rupți și am ieșit de pe potecă tot cam 10m, urcând foarte, fooooarte repede cu toții. Când ne-am întors să vedem unde e, era undeva unde începea insula. Încerca, cred, să vadă cum am ajuns noi acolo sus. S-o urce de-a dreptul nu putea, deci trebuia să găsească calea de ocolire pe care am făcut-o noi să ajungem acolo. În momentul acela, am luat-o la sănătoasă. Era un drum paralel care se intersecta cu traseul puțin mai la vale. Alergând, Anisia a început să se zbată că să sară din brațe, iar pentru mine, reacția ei a declanșat o și mai mare panică. Cred că am fugit vreo 50 de m mâncând pământul. Dar am făcut-o bine, nu mai era nici urmă de urs. Cam la 100 de m in față, ne aștepta un grup mai mare de turiști. Știau deja de prezența ursului, reușind puțin mai devreme să-l alunge și, din păcate pentru noi, să-l supere.

În drumețiile noastre pe munte, am mai întâlnit ursul de două ori, dar de fiecare dată a fugit el de noi. De data asta a fugit după noi, fiind agresiv. Da, l-a iritat zarva și faptul că a fost alungat puțin mai devreme. Însă, fiind alergat in direcția opusă, departe de traseu,  de ce s-a întors pe potecă, de ce a alergat după un grup măricel de oameni? Întrebări fără nevoie de răspuns. Câteodată locul nepotrivit și momentul și mai nepotrivit, duc la situații de genul acesta.

Într-un final, ziua de traseu a fost foarte frumoasă, cu multe emoții pozitive pentru copii. Au mers mult pe jos, s-au bucurat de o zi trăită total diferit de tot ce văzuseră până atunci, iar finalul nu a fost unul traumatizant pentru ei. Cine știe ce joacă de-a prinselea a fost pentru ei. Pe tine însă, ca părinte, te pun pe gânduri genul acesta de situații. Realizezi și mai mult cât de mare este responsabilitatea. Și așa îți mai iei și mai multe măsuri de precauție pentru a evita astfel de evenimente.

Muntele e frumos, primitor și așteaptă să ne primească fără ezitare data viitoare. Abia aștept!

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s