MOTHERHOOD

“Vaaai, ce familie frumoasă și ce copii cuminți!” Sau ce ascunde uneori o astfel de imagine…

Am ajuns la nuntă cu mare întârziere. Nu a băgat nimeni de seama fiindcă s-au concenrat pe noi. Eram eleganți, asortați frumos, copiii erau liniștiți și ascultători. Eu într-o rochie de seară, cochetă, boemă și cu un aer din alte vremuri. Anisia într-o rochiță Ambra Tela, foarte frumoasă, cu un brâu care se asorta cu rochia mea. David îmbrăcat elegant, dar mai ștrengăresc, asortat cromatic cu soțul. Ce să mai, o imagine plină de armonie.

Am intrat țînând de mâna câte un copil, care analiza tot ce e în jur și zâmbea la oamenii care intrau în vorbă cu el. Nu prea am apucat să mâncăm ceva, fiindcă am avut grijă de copii, care s-au așezat la masă, au pus mâna pe câte o furculița și au mâncat aproape tot ce le-am pus în farfurie. Am și dansat puțin de mânuță, copiii au exploarat locația in lung și in lat, am apucat să și socializăm puțin. Eu și cu soțul eram foarte relaxați și per total i-am lăsat pe copii să alerge peste tot cu foarte puține restricții.

Pe la zece și jumate copiii deveniseră obosiți. Am scos căruțul din mașină, am lăsat jos scaunele ca să le facem pătuțuri și destul de repede copiii au adormit în ele. În timp ce unul din noi stătea cu copiii, celălalt mergea să guste din bunătățuri, să bea un pahar de ceva, să socializeze și să danseze. Așa am reușit să ne bucurăm de nuntă, pe rând ce-i drept, chiar dacă am venit cu doi copii de doi ani jumate. Sună bine, nu? Ei bine, uitându-mă la oamenii care ne analizau și zâmbeau cu drag ma tot lovea gândul: ” Cum ar fi dacă aceste persoane ar fi văzut ce se întâmpla in casa noastră înainte să ajungem la eveniment? Ar fi avut același zâmbet drăgălaș?”

Iar ca să mă înțelegeți mai bine o să vă povestesc puțin despre cum a decurs pregătirea pentru eveniment:

  • Noaptea dinainte eu am dormit o oră, soțul vre-o trei. M-am culcat pe la două, la trei Anisia a tras o porție de plâns de o oră (așa și nu am aflat ce o deranja), iar eu știind că la cinci jumate trebuie să fiu trează pentru a merge la machiaj și păr pentru o ședință foto, nu am mai putut să adorm.
  • I-am adormit la prânz relativ repede. Soțul s-a culcat, iar eu am făcut curat și mâncare rapid sperând că după mă întind și eu puțin
  • Anisia s-a trezit mai devreme cu o oră jumate din somnul de prânz așa că până s-au trezit Doru și David a reușit să îmi facă nervii praf fiindcă nu îi convenea nimic din cauza faptului că nu și-a făcut somnul
  • După ce au mâncat copiii, am început să ne pregătim pentru nuntă. În condițiile în care eu eram deja machiată și coafată, pregătirea a durat 4 ore!!!
  • Anisia plângea din orice. Că nu i-am dat bomboana, că i-am dat bomboana albastră și nu verde, că nu mai vrea verde, dar vrea galbenă, că cea galbenă nu are gustul unei bomboane galbene, că cea galbenă nu e galbenă… Și numai așa o ținea.
  • Am încercat să o îmbrac de 100 de ori până am reușit, iar după a apărut o altă provocare: Să o pieptăn!
  • David era calm cât Anisiei nu îi convenea nimic. Cum se calma puțin Anisia, găsea și el un motiv pentru care să facă un mic scandal. Creerul îmi lua foc!
  • Eu, care tot aveam încercări să plec la baie că să fac un dus și să-mi reinprospatez machiajul, la un moment dat nu am rezistat și am izbucnit:” Doru, tu nu înțelegi, eu sunt femeie și am și eu nevoie de puțin timp pentru mine că să mă fac frumoasă pentru o nuntă?!!”. Răspunsul soțului: “Mergi, eu nu te țin, dar eu ce fac cu ei așa?!”. Avea și el dreptatea lui…
  • La final, când eram îmbrăcăți cu toții, mai aveam de pregătit geanta cu cele necesare pentru copii, Anisia a mai găsit ceva să nu îi convină și a plâns douăzeci minute fără nicio șansă să se oprească. Simțeam că am ajuns la limită. Nu mai știam ce să fac. Am început să mă gândesc că poate e mai bine să nu mergem la nuntă. Atunci am luat decizia să ieșim eu cu Anisia afară și să ii așteptăm pe băieți acolo. Poza de pe Facebook imediat după, nu-i așa că nu ai zice ca îmi venea la fug în Siberia… singură?

În drum spre nuntă, în mașina au fost cuminței. Am vorbit tot drumul cu ei și le-am zis că mergem la nuntă la Diana să ne distrăm! Dar am hotărât cu soțul, dacă în continuare nu ne înțelegem cu ei, imediat plecăm acasă. Am ajuns când începea dansul mirilor, iar eu când am văzut mireasa, persoana care îmi este foarte, foarte dragă, dansând și încă și atât de fain, mi-au dat lacrimile. Nu au fost doi stropi drăgălași, am vărsat acolo și lacrimile pentru biserică, cununia civilă și alte momente emoționante cu ei doi pe care le-am ratat. Iar primul lucru pe care l-a făcut mireasa după ce a terminat dansul, a alergat spre noi și mi-a zis: “Albinutz, ce mult ma bucur că ați venit!!!”. Atunci a sosit clipa in care am înțeles că nu contează cât și cum a durat pregătirea, cel mai mult contează că am reușit să ajungem.

IMG_4033

IMG_4364

IMG_4367

IMG_4378

IMG_4381

IMG_4376

Poze – Nicu Ionescu Photography

Rochita Anisia – Ambra Tela

Borseta – Lemnia

Advertisements

2 comments

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s