MOTHERHOOD

Despre cum vorbim DOUĂ limbi cu copiii. Eu doar rusă și soțul doar română.

De când eram însărcinată am tot fost întrebată ce limbă vorbesc cu copiii. Îi învăț rusă? Cum? De la ce vârstă? Recunosc este o întrebare pe care am început să mi-o pun din momentul în care am aflat că sunt însărcinată. Nu îmi puteam imagina ca copiii mei să nu vorbească rusă. Să citească “Idiotul” și alte române extraordinare în altă limba decât cea în care au fost scrise?! Poate sună ciudat, dar acesta este unul din motivele pricipale pentru care îmi doream să îi învăț limba rusă.

Eu vorbesc/scriu limba nativ. M-am născut într-o regiune unde se vorbesc ambele limbi, rusă și română, dar până la vârstă de 15 ani, când m-am mutat în România, am vorbit rusă predominant. Primele române „adevărate” absorbite de mine au fost cele scrise de Tolstoi și Dostoievskii. M-am îndrăgostit de cultură și limbă și mi-am dorit ca la un moment dat copiii -mi împărtășească aceste sentimente.

Dacă hotărăști  vorbești o limbă cu copilul, trebuie  o cunoști dacă nu nativ, la un nivel avansat și  îți vină natural  îi vorbești această limba. Altfel, atunci când nu vei face față anumitor cuvinte sau expresii, vei recurge la limba nativă, pe care o cunoașteți amândoiAsta o  îi dea copilului confortul  folosească limba care îi este mai confortabil  o vorbească, limba de care se lovește cel mai des.

Am tot auzit despre familii bilingve unde copiii înțeleg ambele limbi, dar preferă să vorbească într-o singură limbă. De ce se întâmplă asta? Părintele, care vorbește într-o “altă” limba cu copilul, în public alege să vorbească în limba care se vorbește pe stradă fiindcă așa e mai comod și nu atrage atenția, iar acasă nu vorbește mereu în aceeași limba cu copilul/copiii, jonglează între două limbi. În astfel de cazuri copilul alege să răspundă în limba pe care o aude cel mai des, fiindcă îi este mai ușor așa.

Cum am ales să procedăm noi? Înainte să se nască copiii am dus o discuție lungă cu soțul meu și am pus țara la cale. Atunci când s-au născut copiii soțul meu cunoștea rusă la nivel mediu. Se apucase să învețe limba rusă după ce i-a vizitat prima oară pe părințîi mei. Deși cu ei a reușit să se înțeleagă, cu vecinii, rudele și prietenii de familie mai deloc. Așa că, întors în România, s-a apucat de cursuri audio de rusă, iar la următoarea vizită în Tiraspol era mult mai pregătit. Iar atunci când s-au născut copiii acest lucru a fost de mare ajutor pentru planurile noastre grandioase de a crește niște poligloti adevărați.

Planurile fiind puse la punct, din momentul în care s-au născut copiii am vorbit doar rusă cu ei. Sună ușor? Nu a fost deloc! Nu îmi mai venea natural, mai ales în primele luni. De fiecare dată depuneam un efort să încep să le vorbesc în rusă. Și mai ciudat era să vorbesc cu soțul în română și după să mă adresez copiilor în altă limba. Pe stradă nu mai zic. Simțeam că toată lumea se uită la mine când începeam să vorbesc cu copiii, DAR deși mă simțeam ciudat și deloc confortabil, niciodată nu am renunțat să le vorbesc în rusă.

Nu mai zic cum a fost de 8 Martie la grădi când s-au adunat mamele cu copiii să facă felicitări. Veneam de o săptămâna la grădiniță, nu ne cunoștea nimeni, eram încă străini. Am venit îmbrăcată într-o rochie asortată cu Anisia, mamă de gemeni, băiat și fată, le vrobeam non stop într-o limba ciudată și necunoscută. Mă simțeam ca sub lumina reflectoarelor. Dar….. Am suportat și nu am renunțat. În timp toată lumea s-a obișnuit cu noi și nici nu ne mai bagă în seama cineva cand vorbim rusa între noi.

Concluzii? În momentul de față copiii au doi ani și jumătate și urmările „stilului blingv” folosit de noi sunt:

  • Anisia și David vorbesc doar în rusă cu mine. Mi se adresează în rusă, îmi răspund în rusă;
  • Când vorbesc cu mine și nu își aduc aminte un cuvând în rusă, îl zic în română cu terminație rusească. Exemplu: canocica (ro: cană, rusă: ceasecica). Dar s-a întâmplat foarte rar așa ceva. Îmi vin în minte doar vre-o 3 cazuri de genul până acum;
  • Între ei vorbesc cel mai des română, foarte rar rusă;
  • Cu părințîi mei, sora mea vorbesc rusă. De fapt am obervat că depinde în ce limba li se adresează. Rusă – răspund rusă, română – adopta română;
  • Când vorbim cu ei amândoi, eu și soțul, lui îi răspund în română, iar mie în rusă. Dacă ne aude cineva dintr-o parte e o conversație bilingvă perfectă. Soțul înțelege tot ce zic eu, îmi susține punctul de vedere, doar că în română, și invers.

Cam așa este la noi la vârstă de două ani și jumătate. Sper că v-am răpuns la toate întrebările, iar dacă nu am reușit, le aștept în comentarii. Cum a fost/e la voi? Ce experiențe împărtășiți cu noi?

Fotografie – Bohemian Photo – by Iuliana Olteanu

Ținută – VM Design by Violeta Marcu

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s