MOTHERHOOD

Viața cu gemeni – 3 zile cu David acasă și Anisia la grădiniță

Nu știu cum e să ai un singur copil. Nu știu cum e să începi viața de mamă cu un singur copil și, începând cu gemeni, niciodată nu voi afla. Am pășit în această lume, total necunoscută pentru mine, ca mamă de gemeni și nu încetează să mă bucure, continuu, acest gând. Intuiam că va fi greu. Cumva, eram pregătită pentru asta, dar niciodată nu mi-am imaginat că va fi atââât de greu. Bineînțeles, cu “răsplata” pe măsură: numai gândul că sunt mama de gemeni, îmi dă un sentiment de mândrie și bucurie nemărginite.

.Indiferent cât de greu e, nu ajung niciodată la momente în care să îmi doresc să nu fi avut gemeni. Dar, de multe ori mi-a zburdat imaginația către posibila ușurință a creșterii unui singur copil. Și iată, am avut ocazia ca, pentru câteva zile, s-o experimentez și pe asta. Recent, David a făcut o bronșiolită care a fost urmată, la câteva zile, de otită. A rămas, bineînțeles, acasă pentru tratament și îngrijire. Cum Anisia nu avea nimic, a continuat să meargă la grădiniță.  Așa că David a avut parte de toată atenția mea.

.Prima zi mi s-a părut parfum. Mare mi-a fost surpriza să văd că David, băiețelul foarte activ și jucăuș, mereu în căutare să se bată/certe atunci când Anisia e acasă, s-a transformat… Este în fapt, un copil foarte liniștit când e singurel. Chiar dacă era bolnavior, nici nu îl simțeam în casă. Își lua câte o mășinuță și putea să treacă o ora fără să mă bage în seamă.

.Așa că, după ce îi dădeam medicamentele, îi desfundam năsucul și făceam aerosolul, aveam timp să adun prin casă și să pregătesc mâncarea fără a fi întreruptă. Apoi ne jucam puțin, ieșeam pe afară să luăm aer curat, și toate astea se întâmplau fără vreo ceartă sau agitație. Stranie senzație! A fost pentru prima oară când am experimentat așa ceva de când am devenit mamă!!!

.În schimb, cum ajungea Anisia acasă, David redevenea David, băiețelul pe care-l știam. Se reactiva parcă. Alerga prin casă, aruncă jucării, o mai agață pe Anisia de fiecare dată când se întâlneau și tot așa. Soțului îi venea cu greu să creadă când îi povesteam despre cum au decurs lucrurile acasă.

.Anisia, la rândul ei, a mers la gardinita fără nicio problemă. Nu a plâns, s-a jucat, a mâncat, a dormit la prânz. Ca și cum nimic nu era schimbat. Totuși, când venea acasă, se vedea că i s-a făcut dor de David. Nu era însă foarte dornică de interacțiune pentru că “dragostea” lui, puțîn exagerată, o deruta.

.A trecut întâia zi, a doua, și la a treia discomfortul a început să fie din ce în ce mai prezent. Era ceva în neregulă cu această relaxare a noastră. Îmi lipsea mie, eram incompletă. Nici David nu era în apele lui. Anisia ne lipsea. A început din ce în ce mai des să întrebe de ea. Deja mă gândeam cum să facem în următoarele zile, cumva să fim cu toții împreună. Și iaca, joi seara Anisia a făcut febră 38,5. Luase o viroză de la grădiniță sau, poate, abia acum s-a declanșat, luată de la David.

.A două zi am rămas acasă, cu amândoi. Soțul nu a putut rămâne că să mă ajute, așa că am avut niște emoții foarte mari gândindu-mă cum o să mă descurc cu ambii, bolnavi fiind. Abia reușesc să le fac față când sunt perfect sănătoși, darămite când sunt bolnavi și irascibili. Dar… a fost bine, spre foarte bine…

.Eram iar împreună, așa cum eram obișnuiți. Copiii erau fericiți, rădeau des, se jucau parcă și mai bucuroși unul cu celălalt. S-au și bătut evident, e inevitabil. Și toate acestea, bolnaviori, cu febra 38,5! Îmi dădeam seama că au febra doar cu ajutorul termomentrului, comportamentul lor inducându-mă în eroare în totalitate.

.Parcă și eu eram altfel. Nu mă mai enervam așa de repede, nu mă mai supărăm așa de repede, luam totul ca atare. Am văzut cum e să ai grijă de un singur copil și nu e pentru mine. Sunt mama de gemeni și altfel nu vreau să fiu. Nu-mi doresc să îmi fie mai ușor, nu vreau să fiu mai odihnită, decât atât cât pot să fiu având doi copii, cărora vreau să le fiu cea mai bună mama

Foto – Iuliana Olteanu

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s